CNIV 2018

Învățarea interactivă: from Vygotsky and Bruner to Hattie


BUCUREȘTI 10 MAI 2018, CNIV România
Marin Vlada, Universitatea din București
From M. Vlada, https://mvlada.blogspot.ro/2018/05/invatarea-interactiva-from-vygotsky-a...

Referință la această pagină (utilizarea de text sau imagine se va face cu citarea referinței): M. Vlada, Învățarea interactivă: from Vygotsky and Bruner to Hattie, http://www.c3.cniv.ro/?q=2018/hattie , 2018


Theory of Cognitive Development (Piaget), Social Development Theory (Vygotsky) , Taxonomy of Learning Domains (Bloom&Anderson), Theory of Multiple Intelligences (Gardner), Genetic-cognitive and structural Theory (Bruner), Visible Learning (Hattie)

Lev Vygotsky (1896-1934) - Social Development Theory

La Vygotsky conceptul de ZPD (Zone of proximal development) este utilizat pe scară largă pentru a studia dezvoltarea psihică a copiilor, deoarece se referă la educație. Conceptul ZPD este privit ca o schelă/structură de "puncte de susținere" pentru efectuarea unei acțiuni. Aceasta se referă la ajutorul sau îndrumările primite de la un adult sau un coleg mai competent pentru a permite copilului să lucreze în cadrul ZPD.
Cu toate că Vygotsky nu a menționat niciodată acest termen, "schelele" au fost dezvoltate pentru prima oară de Jerome Bruner, David Wood și Gail Ross, aplicând în același timp conceptul de ZPD al lui Vygotsky în diferite contexte educaționale. Potrivit lui Wass și Golding, oferind elevilor cele mai dificile sarcini pe care le pot face cu "schelele" ce conduc la cele mai mari câștiguri de învățare.

Lucrările lui Lev Vygotsky și ale altor psihologi privind dezvoltare au devenit fundamentul multor cercetări și teorii în cunoașterea dezvoltării în ultimele câteva decenii, în special a ceea ce a devenit cunoscut ca teoria dezvoltării sociale (Social Development Theory).
Teoriile lui Vygotsky subliniază rolul fundamental al interacțiunii sociale în dezvoltarea cunoașterii (Vygotsky, 1978) deoarece el credea cu tărie că, in general, comunitatea joacă un rol central în procesul de "a face sens". Spre deosebire de noțiunea lui Piaget, conform căreia dezvoltarea copiilor trebuie să-și urmeze în mod necesar învățarea, Vygotsky a argumentat: "învățarea este un aspect necesar și universal al procesului de dezvoltare a funcției psihologice organizate cultural, în special umane". Cu alte cuvinte, învățarea socială tinde să preceadă dezvoltarea.

Jerome Bruner (1915 – 2016) - Genetic-cognitive and structural Theory

Jerome Bruner este unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi psihologi ai secolului al XX-lea. A reprezentat una dintre figurile cheie ale aşa-numitei revoluţii cognitive, iar domeniul în care şi-a exercitat cu precădere influenţa este domeniul educaţional. A fost interesat de identificarea manierei optime de învăţare a elevilor şi de dimensionarea practicilor educaţionale care să promoveze această modalitate de învăţare.
Acesta este motivul pentru care s-a afirmat că teoria lui Bruner asupra învăţării este, în fapt, o teorie a instruirii. Ulterior, Bruner a devenit un aprig critic al „revoluţiei cognitive”, orientându-se către construirea unei perspective educaţionale bazate pe o psihologie culturală, care ia în considerare contextul istoric, social şi cultural al indivizilor în interpretarea fenomenelor. Acesta este motivul pentru care teoria autorului poate fi încadrată atât în modelul cognitivist, cât şi în acela constructivist al învăţării.

  • Interesul lui Bruner pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor derivă din preocuparea sa pentru modul de funcţionare a unor procese cognitive, referindu-se în special la formarea şi dezvoltarea conceptelor şi la capacitatea de rezolvare a problemelor. Referindu-se la primul proces menţionat, Bruner afirma că, la baza constituirii conceptelor se află procesul de categorizare: „A percepe înseamnă a categoriza, a conceptualiza înseamnă a categoriza, a învăţa înseamnă a alcătui categorii, a lua decizii înseamnă a categoriza.” El a susţinut ideea că oamenii interpretează lumea în termeni de similarităţi şi diferenţe şi a lansat ideea unui sistem de codificare a cunoaşterii bazat pe aranjarea ierarhică a categoriilor de concepte. În ultimă instanţă, categorizarea stă la baza procesării informaţiei.
  • În ceea ce priveşte perspectiva sa asupra dezvoltării şi învăţării, s-a afirmat că Bruner este situat, într-un fel, între Piaget şi Vîgotski. Asemeni lui Piaget, Bruner recunoaşte rolul datului biologic asupra dezvoltării cognitive, în sensul că indivizii deţin la naştere o serie de sisteme biologice care se dezvoltă în complexitate odată cu trecerea timpului şi care fac posibilă interpretarea mediului înconjurător. De asemenea, în acord cu psihologul elveţian, Bruner consideră că procesul de dezvoltare a individului trebuie să fie unul activ, că individul trebuie să-şi construiască propria înţelegere asupra universului având la bază cunoaşterea anterioară sau cea curentă. Cel ce învaţă selectează şi transformă informaţia, construieşte ipoteze şi adoptă decizii sprijinindu-se pe structurile sale cognitive. Astfel, structurile cognitive (scheme, modele mintale) oferă organizare şi semnificaţie experienţelor şi permit individului să meargă dincolo de informaţia dată.
  • Spre deosebire de Piaget şi în acord cu Vîgotski, Bruner evidenţiază rolul limbajului în dezvoltare, limbaj care nu numai că reflectă experienţa, dar o şi transformă. Pornind de aici, Bruner a reliefat aspectul social al învăţării. El avansează conceptul de „reciprocitate” definit ca „o nevoie umană profundă de a da o replică altcuiva şi de a lucra împreună cu alţii pentru atingerea unui obiectiv”. Astfel, reciprocitatea este un stimulent al învăţării: „Când acţiunea comună este necesară, când reciprocitatea este activată în cadrul unui grup în vederea obţinerii unui rezultat, atunci par să existe procese care stimulează învăţarea individuală şi care conduc pe fiecare la o competenţă cerută de constituirea grupului.” (Bruner, J., 1970)

Bruner a formulat câteva principii necesare în înţelegerea dezvoltării intelectuale:
1. Dezvoltarea se caracterizează prin creşterea treptată, prin instruire şi autoinstruire a independenţei răspunsului faţă de natura imediată a stimulului.
2. Dezvoltarea depinde de interiorizarea evenimentelor într-un sistem de depozitare corespunzător mediului, sistem care să permită achiziţii ulterioare.
3. Dezvoltarea intelectuală implică o capacitate crescută a individului de a-şi exprima sieşi şi altora, cu ajutorul cuvintelor şi al simbolurilor, ceea ce a făcut sau va face.
4. Dezvoltarea intelectuală se bazează pe o interacţiune sistematică şi contingentă între un îndrumător şi cel care învaţă.
5. Predarea este facilitată de limbaj care intervine ca instrument cu ajutorul căruia individul ordonează realitatea înconjurătoare.
6. Dezvoltarea intelectuală se caracterizează prin creşterea capacităţii individului de a opera simultan cu mai multe alternative, de a tinde către urmărirea mai multor succesiuni de fapte în aceeaşi perioadă de timp şi de a aloca timp şi atenţia corespunzătoare acestor solicitări multiple.

În teoria sa, Bruner a identificat trei modalităţi de procesare a informaţiei, de cunoaştere umană:

  • Modalitatea activă: realizată prin manipularea liberă a obiectelor şi prin exersare, acţiuni indispensabile în formarea priceperilor şi a deprinderilor, dar şi în achiziţionarea primelor cunoştinţe (această modalitate este specifică primilor ani ai vieţii în care copilul învaţă să-şi controleze propriul corp şi mediul înconjurător prin acţiuni fizice asupra acestora).
  • Modalitatea iconică: se bazează pe imagini mai ales vizuale, dar şi sonore şi olfactive, această modalitate fiind guvernată de principiile organizării perceptuale (Bruner a încercat să explice eşecul copiilor din studiile lui Piaget în ceea ce priveşte conservarea prin faptul că aceştia erau tributari modalităţii iconice de procesare a informaţiei).
  • Modalitatea simbolică: această modalitate reprezintă un important salt în dezvoltarea cognitivă, în sensul că imaginile sunt înlocuite cu simboluri (cuvinte sau alte semne convenţionale), permiţând apariţia conceptelor, a noţiunilor. S-ar putea spune că şi teoria lui Bruner, asemenea celei a lui Piaget, este o teorie a dezvoltării în stadii, dar diferenţa majoră între cei doi autori constă în faptul că, în vreme ce Piaget considera că gândirea logică, abstractă este ultima fază a dezvoltării cognitive, Bruner susţine că toate aceste modalităţi de reprezentare a realităţii sunt valabile şi mai ales necesare adultului angajat într-un proces de rezolvare de probleme. Altfel spus, utilizarea modalităţilor menţionate nu este condiţionată de apartenenţa la un anumit nivel de vârstă, pur şi simplu sarcini diferite impun strategii de rezolvare diferite.

Aplicaţii ale teoriei lui Bruner:

  • Una dintre implicaţiile-cheie pentru procesul de instruire ce rezultă din elementele teoriei lui Bruner se referă la faptul că eşecul şcolar al unor elevi poate să aibă şi alte explicaţii plauzibile, obiective, decât lipsa de pregătire şi interes a acestora. Există cel puţin două astfel de explicaţii în concepţia autorului:
    (1) disciplinele pe care trebuie să le parcurgă elevii nu sunt predate într-o manieră care să satisfacă modalitatea de reprezentare a lumii, de cunoaştere specifică fiecărui elev (activă, iconică, simbolică) şi
    (2) în proiectarea şi implementarea procesului de instruire se ignoră dimensiunea culturală a învăţării (există probleme şi modalităţi de soluţionare a acestora tipice unei culturi sau alteia).
    Altfel spus, dacă cele trei modalităţi de reprezentare a lumii oferă o explicaţie asupra învăţării individului „dinăuntru spre în afară”, dimensiunea culturală asigură o imagine „din afară spre înăuntru”. Prin urmare, recomandarea lui Bruner este ca predarea unei discipline să se facă astfel încât să reflecte modalitatea de gândire prin care operează copilul. Mai mult, Bruner considera că „orice copil poate fi învăţat orice, la orice vârstă, cu condiţia să fie alese mijloacele şi metodele de educaţie corespunzătoare.”(Bruner, J., 1970). Se desprinde de aici ideea lui Bruner cu privire la structurarea curriculum-ului în spirală: tratarea şi apoi reluarea unor concepte la vârste diferite, dar cu o mai mare complexitate.
  • În ceea ce priveşte metoda de învăţare, Bruner propune învăţarea prin descoperire, punerea elevului în situaţia de a mânui obiecte, de a rezolva contradicţii, probleme. Pornind de aici, Bruner sugerează că procesul de instruire trebuie să asigure participarea reală, activizarea elevului: „A instrui pe cineva nu este o chestiune de înmagazinare de rezultate (memorare de informaţii), ci presupune a-l învăţa să participe la procesul care face posibilă crearea de cunoştinţe; nu predăm o materie oarecare pentru a produce mici biblioteci vii în acea materie, ci pentru a-l face pe elev să gândească el însuşi matematic, să privească fenomenele asemenea unui istoric, să ia parte la procesul de creare a cunoştinţelor. Cunoaşterea este un proces, nu un produs.” (Bruner, J., 1970). Prin teoria sa, Bruner a oferit educatorilor perspective deosebit de valoroase cu privire la felul în care învaţă elevii şi la modalităţile optime în care trebuie să conceapă procesul de instruire.

John Hattie - Visible Learning

Potrivit profesorului John Hattie [3], învățarea vizibilă (Visible Learning) și predarea apar atunci când profesorii văd învățarea prin ochii studenților și îi ajută să devină proprii profesori. Învățarea vizibilă înseamnă un rol sporit pentru cadrele didactice, deoarece aceștia devin evaluatori ai propriei învățări. Conform cu John Hattie un glosar ce explică influențele legate de realizarea elevilor/studenților: 1. Gradul de auto-raportare al studenților; 2. Programele de tip J. Piaget; 3. Răspuns la intervenție; 4. Credibilitatea profesorului; 5. Asigurarea evaluării formative; 6. Micro-predare; 7. Discuții în clasă; 8. Intervenții complexe pentru elevii cu dificultăți de învățare; 9. Claritatea explicațiilor date de profesor; 10. Feedback.

Învățarea vizibilă a fost introdusă de John Hattie în studiul său inovator, meta, Visible Learning (2009). Hattie a comparat dimensiunile efectelor multor aspecte care influențează rezultatele învățării. Hattie subliniază că în educație majoritatea lucrurilor funcționează. Întrebările sunt cele care funcționează cel mai bine și unde să ne concentrăm eforturile.
Când prima carte a lui John Hattie, "Visible Learning", a fost publicată în 2009, Suplimentul educațional Times nu vorbea decât despre "sfântul grail al educației". Pentru un interviu acordat lui John Hattie în 2012, TES intitulat "El nu este mesia ... dar pentru mulți factori de decizie se apropie". Cel puțin din moment ce și-a publicat următoarea viziune de învățare vizibilă pentru profesori (2012), care se axează pe povestea din spatele datelor. Unul dintre principalele aspecte ale învățării vizibile este o nouă înțelegere a rolului sporit al profesorilor: Profesorii au cel mai mare succes atunci când devin evaluatori ai propriei învățături.

John Hattie: „ I could not care less about how you teach!“ – Video (conference in Melbourne, Australia, about „The status of evidence in education“)

REFERINȚE
1. Mihaela Suditu, Alina Margaritoiu, Alina Brezoi, Curs - Metode interactive de predare - învăţare, https://programareliceu.files.wordpress.com/2014/07/metode_interactive_d..., 2014
2. M. Vlada, From Piaget and Vygotsky to Bloom and Gardner, http://mvlada.blogspot.ro/2015/01/from-piaget-and-vygotsky-to-bloom-and...., 2015
3. John Hattie, Visible Learning,https://visible-learning.org/john-hattie, www.visiblelearningplus.com