CNIV 2018

Învățarea ca proces educațional – Opinii



BUCUREȘTI 22 IANUARIE 2018, CNIV România
Marin Vlada, Universitatea din București

centenar-logo
acad-1

Motto:
• "All what is correct thinking is either mathematics or feasible to be transposed in a mathematical model." Grigore C. Moisil, 1971
• "Learning is evolution of knowledge over time." Roger E. Bohn, 1994
• „Thinking is evolution of learning over time.” Marin Vlada, 2014

1. Profesor vs. Elev, un discipol care mi-a devenit mentor: Vasile Ene (1957-1998)

marcus“Mentor mi-a fost un student de-al meu, Vasile Ene. Eu nu mai cunosc un al doilea examplu de astfel de român. Astfel că, de fieare dată când susţin discursuri la Academie, le închei spunând că Vasile Ene este mentorul meu. Venea dintr-o familie săracă, își trăise copilaria într-o casă fără bibliotecă. Ca elev, aflase dintr-o carte de popularizare ca există integrale mai bune decât aceea care se afla în manualul școlar. Ardea de curiozitatea de a le cunoaște. A ales matematica. Nu era studentul meu, predam la altă serie. Dar într-o zi, în sala de lectura a Bibliotecii Facultății de Matematică, m-a abordat. După căutari haotice, fara rezultat, în rafturile Bibliotecii, încercase pe cont propriu sa imagineze o continuare la ceea ce se afla în cursul universitar. I-am recomandat să consulte colecția revistei Real Analysis Exchange, în care se publicau frecvent articole pe tema care-l obseda. A fost pentru el un moment de revelație, care i-a schimbat viata.
A devenit, în scurt timp, un colaborator aproape permanent al acestei reviste de înaltă exigență. Traia cu atâta intensitate problemele integralelor neabsolute, observa cu atâta finețe punctele delicate și cotiturile periculoase cărora trebuia să le facă față, îmi vorbea despre ele cu atâta pasiune, recurgând la reprezentări vizuale, gesturi, mirări, încât aveam impresia că obiectele sale matematice erau niște ființe vii, cu care conviețuia într-o armonie deplină. Mă simțeam un invitat privilegiat în laboratorul său de creație. Nu mai trăisem momente de acest fel decât la cursurile Profesorului Dan Barbilian. Întâlnirile mele periodice cu Vasile Ene erau zile de sărbatoare, prilejuite de câte un nou articol care urma sa fie trimis la revista Real Analysis Exchange. Contrastul izbitor dintre caracterul foarte tehnic al acestor texte și modul în care ele prindeau viață în discuția directă cu autorul lor, avea pentru mine o valoare simbolică și suna ca un avertisment privind felul greșit în care se face educația matematică: Da, aveau dreptate vechii greci, o teoremă este un spectacol, dar trebuie ca cineva să-i asigure regia; o teoremă poate fi un sentiment, cum observa Moisil, dar pentru a-l trăi este nevoie și de expresia sa verbală.
Despre Vasile Ene pot spune cu certitudine că, din momentul în care a cunoscut adevărata matematică, nu a mai putut trăi fără ea. Această pasiune a dat vieții sale un sens superior, de o valoare intelectuală și morală exemplară. A murit la vârsta de 41 de ani, răpus de o boală careia nu i s-a putut stabili natura. Pentru cercetările sale profunde de analiză matematică, revista Real Analysis Exchange l-a omagiat prin înființarea a ceea ce se numește Vasile Ene Memorial Fund, anunțat în fiecare număr al revistei și destinat finanțării participării unui tânăr matematician român la o conferință internațională de profil. Prin omagiul pe care-l aduc lui Vasile Ene, îmi exprim recunoștința față de toți cei care m-au însoțit, în vreun fel sau altul, în calatoria neverosimilă care, probabil, se apropie de sfârșit.” Solomon Marcus (1925-2016), Singurătatea matematicianului, http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=3540 .


acad-2

acad-3

2. Învățarea prin înțelegerea conceptelor

albu“Spre deosebire de maniera de predare a profesorului Nicolae Dinculeanu, axată pe prezentarea pedantă și direct, pe schema Definiție, teoremă, corolar, exemple, cursul profesorului Solomon Marcus era cu totul altfel; lecția începea cu o prezentare istorică și o motivație a rezultatului pe care urma să ni-l predea, continua cu expunerea modului în care noțiunea importantă din rezultat s-a născut și a evoluat, cu încercările, unele eșuate, care au dus la nașterea și evolușia acelui rezultat, cu posibilele căi de a aborda demonstrația și se încheia cu enunțul complet al teoremei și, în fine, cu demonstrația riguroasă. Ca un leitmotiv, ori de câte ori avea ocazia, ne spunea că predarea unui rezultat important nu este acela de a-i da studentului produsul finit, adică doar teorema și demonstrația, ci acela de a prezenta lucrurile în evoluția lor, cu poticnirile și îmbunătățirile ulterioare. Evident că, din lipsă de timp, nu era posibil ca toate cursurile domniei sale să se desfășoare pe această schemă, dar principalele noțiuni și rezultate erau expuse în această manieră, cu totul deosebită de aceea în care se preda de obicei la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității din București. Prin modul impecabil și fascinant în care ne ținea cursul, profesorul Solomon Marcus ne dezvăluia adevărata frumusețe a matematicii.“ Toma Albu, Gândurile unui ucenic al profesorului Marcus, Revista Curtea de la Argeș, Anul VIII, nr. 6(79), iunie 2017, http://www.curteadelaarges.ro/arhiva/VIII_6_79/VIII_6_79.pdf .

3. Educaţia, Cultura şi Tehnologia transformă gândirea şi atitudinea oamenilor

vlada“Un rol promordial în promovarea unei discipline în rândul tinerilor îl are profesorul. Acesta trebuie să îşi îndeplinească menirea de Dascăl prin folosirea celor mai adecvate metode didactice şi pedagogice în vederea descoperirii plăcerii studierii disciplinei respective de către câţi mai mulţi elevi şi studenţi. Dascălul trebuie să vadă în elevii săi nu "elevi buni" sau "elevi slabi", ci "elevi" ce trebuie să fie îndrumaţi să-şi descopere aptitudinile către domeniile cunoaşterii şi să fie încurajaţi să parcurgă "step by step" tainele învăţării şi descoperirii cunoaşterii ştiinţifice. Ştiinţele şi şcoala sunt intrinsec legate prin misiunea lor, deoarece ştiinţa este un izvor nesecat pentru un câmp fertil - şcoala, ambele contribuind la dezvoltarea societăţii omeneşti şi la modelarea personalităţii oamenilor.”
De-a lungul vremii, în toate domeniile ştiinţifice se schimbă teoriile, metodele şi tehnicile de investigare, de aceea evoluţia cunoaşterii umane influenţează dezvoltarea generală a societăţii umane. Pentru a obţine evoluţie şi eficienţă în viaţa sa, omul trebuie să se adapteze continuu la aceste schimbări ale cunoaşterii. În domeniul educaţiei, şi în special al învăţării şi al perfecţionării, apariţia de noi tehnologii ale informaţiei şi ale comunicaţiei (TIC), îmbunătăţirea teoriilor pedagogice şi psihologice, obligă pe elevi, studenţi, profesori, părinţi, şi pe specialişti, să se adapteze la aceste schimbări. Ce fac elevii şi studenţii? Ce fac profesorii şi părinţii? Ce fac specialiştii? Ce fac guvernele ţărilor?
Educaţia, Cultura şi Tehnologia transformă gândirea şi atitudinea oamenilor. Neînţelegerea conceptelor şi termenilor conduce la o învăţare superficială.” Marin Vlada, http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Marin+Vlada

4. Rolul profesorului în secolul digital în care trăim și sistemele educaționale

jugureanu“Educația este în sine o activitate umană mai mult decât una tehnologică. Cu toate acestea întotdeauna școala s-a folosit de dezvoltarea tehnologică a vremii. Un exemplu care îmi este foarte drag mie: în anul 1896 Profesorul Gheorghe Marinescu – creator de școală de psihiatrie- preia invenția fraților Lumiere și își filmează sesiunile lui de hipnoza. Filmul apoi îl îmbogățeste cu desene și explicații și il pune la dispoziția studenților săi ca material didactic. Este precursorul Discovery . Dar, echilibrul trebuie să rămână între componenta complementară a formării – și care poate fi, printre altele calculatoru l- și componenta „umană”. Legătura dintre elev și profesor, legătura umană dintre aceștia este fundamentală în succesul școlar. Este acel domeniu afectiv care are o importanță egală cu cel cognitiv. Eu nu cred că nepoții mei vor învăța doar pe o tastatură. Mal ales, că scrisul de mână are rolul lui bine documentat în dezvoltarea cerebrală.
Rolul meu ca profesor este să îmi pregătesc elevii/studenţii să lucreze în locuri de muncă ce astăzi nu există, să îmi pregătesc elevii/studenţii să lucreze cu tehnologii neinventate încă, să îmi pregătesc elevii/studenţii să rezolve probleme despre care încă nu ştim că ar fi probleme. Cu ce instrumente trebuie să „reuşesc“ să fac asta? Scris, citit, socotit. Bineînțeles, plecând de la o gândire didactică, pentru că nu rezolv probleme de contabilitate. În școală, trebuie să am profit cognitiv, trebuie să-mi formez elevii pentru ce va urma. Tot procesul didactic este documentat de foarte multă vreme. Potrivit taxonomiei Bloom-Anderson, care definește treptele cunoașterii, fiecărui nivel de cunoştinţe îi poate corespunde un nivel al proceselor cognitive. (n.r. - astfel că elevul poate să-şi amintească cunoştinţe factuale sau procedurale, să înţeleagă cunoştinţe conceptuale sau metacognitive sau să analizeze cunoştinţe metacognitive sau factuale. După Anderson şi colegii săi „Învăţarea care are sens le oferă elevilor cunoştinţele şi procesele cognitive de care au nevoie pentru a putea rezolva probleme”). Școala viitorului înseamnă să uiți că există metodologia predării. De fapt, în școală eu ar trebui să vorbesc despre metodologia învățării. Tehnologia – ceea ce este foarte vizibil – înseamnă 20%, dedesubt sunt procese, oameni și cultură, în procent de 80%. Acolo trebuie să se uite cu atenție diriguitorii noștri.
Într-adevar, sunt sisteme educaționale atât diferite de al nostru, cât și diferite între ele. Asta pentru ca educația are în primul rând o componentă culturală specifică țării respective și poate chiar mai mult, cu un puternic specific național. Adică, sunt țări cu modele didactice diferite între regiuni. Și așa este în toată lumea. Sunt elemente de curriculum comune, desigur, dar metodologiile didactice, obiectivele specifice, idealurile și cultura pedagogică diferă de cele mai multe ori.
Educaţia, la nivel mondial, cu foarte puţine excepţii, nu răspunde încă, atributului numit secolul XXI. Sala de clasă arată ca cea din secolul al XVII-lea. Avem bănci, avem tablă şi profesori care vorbesc foarte bine. Pe partea cealaltă se găsesc elevii care sunt formaţi din punct de vedere mental într-un alt mod, prin utilizarea calculatorului, şi aşteaptă un feed-back imediat. Copilul vine de la jocurile pe computer, unde feed-back-ul este imediat, utilizează telefonul mobil şi primeşte un răspuns instantaneu. În schimb, şcoala dă feed-back peste o zi, peste o săptămână, peste o lună sau în situații rare, dar existente, peste 12 ani.
Dacă ai putea să învii un chirurg sau un inginer din secolul al XVII-lea, nu ar înțelege nimic din ce se întâmplă în sala de operații sau în fabrică, și ar muri la loc. Dacă însa, am învia un profesor de acum 300 de ani, sala de clasa de azi i-ar fi foarte familiară și ar continua probabil prelegerea de acolo de unde a lăsta-o când încă mai traia. Nu imi dau seama, daca acest lucru va continua și în secolele viitoare. Relativ la cum aș fi învățat eu dacă aveam calculator. NU despre calculator este vorba, ci despre conținutul la care pot avea acces cu ajutorul calculatorului. Despre viteza cu care pot accesa INFORMATIA pe care sa o pot transforma apoi eu, în CUNOAȘTERE.” Radu Jugureanu, http://science.hotnews.ro/stiri-tehnologie-14468335-profesor-radu-jugure...

5. Învățarea înseamnă înțelegere și aplicare, un demers reformator

romaniuc“Învățarea este, în opinia mea, cea mai împlinitoare activitate umană. Spun acest lucru pentru că învățarea are efecte transformaționale, fie că ne dăm seama de acest lucru, fie că nu. În opinia mea, învățarea vizibilă și transformațională are loc atunci când cele trei dimensiuni fundamentale care ne definesc: partea cognitivă, emoțională și socială sunt implicate în proces. Ideal ar fi ca acestea să treacă și printr-un filtru spiritual / axiologic. Din păcate, în școală ne focalizăm doar pe partea cognitivă, lucru care face învățarea lipsită de relevanță și de atractivitate, iar efectul transformativ este, de multe ori, unul negativ...Pe scurt, învățarea transformațională înseamnă triada: conținuturi, emoții și relații, fundamentate pe un sistem valoric sănătos!
Eu cred în educația care transformă și în școala care promovează o astfel de educație. Orice demers de învățare produce transformare, în bine sau în rău. Vreau să spun că o școală nu poate deveni trasnformațională dacă oamenii care fac parte din ea nu schimbă niște paradigme fundamentale ale procesului educațional. Mai întâi, faptul că profesorul nu mai este deținătorul absolut al informației și al cunoașterii, iar școala este unul dintre locurile în care elevii învață.
În al doilea rând, studiile marilor universități scot în evidență rolul inteligenței emoționale, a relațiilor dintre cei care învață și a rezilienței. Inteligența cognitivă, cu care mulți se laudă, nu mai este un criteriu de reușită în viață!
În al treilea rând, curriculumul este important, dar nu cel mai important. Modul în care el este transmis elevilor face diferența. Adaptabilitatea la nevoile școlarilor, dar și la ale comunității din care aceștia vin, dau sens învățării.
În al patrulea rând, învățarea înseamnă înțelegere și aplicare. Fără acestea, învățarea nu este învățare! Este, în cazul fericit, memorare și reproducere care, da, pot ajuta dar nu asigură funcționarea individului într-o lume a schimbărilor.
În al cincilea rând, înțelegerea faptului că fiecare elev are drumul lui și, de aici, nevoia învățării personalizate. Știu, conceptul sperie și reacția este ceva de genul: cum să personalizez învățarea pentru 30 de elevi? Desigur, nu se poate, dar să creem un spațiu în care elevii să-și manifeste curiozitatea, să comunice, să relaționeze, să greșească și să încerce din nou, cred eu că se poate!
Am urmărit protestele de aseară și mi-am dat seama, din nou, că lumea s-a schimbat și la noi. Pe tinerii din stradă nu i-a schimbat, în primul rând, școala, ci contextul nou în care ei trăiesc: accesul la informație, posibilitatea comunicării instant și relaționarea virtuală. Așa cum am mai spus, pentru o altfel de țară avem nevoie de o altfel de educație, o altfel de școală și, cel mai important, un alt tip de profesor! Un demers reformator, la nivel de sistem sau de școală, trebuie să înceapă cu profesorii și cu invesții majore în formarea lor. Restul sunt detalii!
Schimbarea mediul de învățare: Vorbim despre implicarea (engagement) elevului în învățare, dar cum anume putem stimula această implicare? Un prim lucru la care mă gândesc este dezvoltarea încrederii în relația cu elevii. Au încredere elevii în noi, profesorii? Al doilea lucru este legat de mediul în care are loc învățarea. Acesta trebuie să fie plăcut, atrăgător și cald. Sunt sălile noastre de clasă astfel de locuri? Al treilea lucru la care mă gândesc este modul în care predăm, măsura în care avem obiective clare și suntem autentici. Suntem? Și mă mai gândesc la ceva - la respectul și dragul pe care le avem față de elevii noștri. Cu ceva timp în urmă am auzit o persoană care lucrează cu adulții, în zona dezvoltării profesionale și personale, spunând ceva de genul: „voi da tot ce știu și am mai bun ca acest proces de învățare să fie transfornațional pentru tine!” Cu o astfel de abordare cred că elevii ar fi și implicați, dar și motivați să învețe! Mă înșel?
Integrarea cunoștințelor în viața reală: Orice sistem educațional, prin însăși menirea sa, trebuie să fie deschis, integrator și accesibil oricărui elevi. Este sistemul românesc un astfel de sistem? Răspunsul meu este: NU! Pot exemplifica, fără pretenția de a generaliza, deși...cam tot pe aici am ajunge! Un elev vine dintr-un alt sistem educațional și întâmpină probleme la matematică, chiar dacă în celălalt sistem excela. Matematica românească...frumoasă, seducatoare, dar incredibil de abstractă, focalizată pe probleme fără relevanță în viața reală. Matematica din sistemul din care vine elevul este focalizată pe integrarea cunoștințelor în viața reală. Așadar, practică și relevantă. Răspunsul profesorului la problemele întâmpinate de elev: „nu mă interesează cu ce te confrunți tu, pe mine mă interesează evaluarea națională!” Pentru acest copil, dar și pentru mulți alții, sistemul este închis, inaccesibil și...pentru că nu este ca toți ceilalți, nu are ce căuta în el! Trist, real și dureros până la furie! În Anglia, America și în multe alte sisteme educaționale copiii sunt susținuți și sprijiniți să se integreze și să performeze, chiar dacă nu știu limba și vin din cele mai diferite sisteme educaționale! La noi o evaluare, fie ea și națională, este mai importantă decât un copil! Mie mi se pare absurd!
Voi spune ceva ce ar putea deranja, dar cum nu e prima dată, îmi pot asuma! Este vorba despre evaluarea profesorilor care, în opinia mea, susținută de practicile internaționale, trebuie să ia în calcul două aspecte:
1. opiniile evaluatorului, care trebuie să știe ce înseamnă evaluarea unui profesor, nu doar să completeze o fișă de evaluare, de cele mai multe ori extrem de complicată și lipsită de relevanță pentru îmbunătățirea calității predării și învățării. De fapt, evaluarea profesorului, la fel ca evaluarea elevilor, ar trebui să fie învățare!
2. progresul elevilor: în învățare, dar și în dezvoltarea personală a acestora. În ce măsură ce fac eu, ca profesor, are efecte benefice asupra elevilor?
Și acum, provocarea! Ce înseamnă, în realitate, evaluarea profesorilor, în realitatea aceea pe care o știm noi, profesorii? (Gânduri desprinse din analiza profilului de formare al absolventului de liceu).” Liliana Romaniuc, https://www.facebook.com/liliana.romaniuc?hc_ref=ART7bWiYAXm2_aMoICOM5hx...